Cu drag, "despre Omul Frumos"

Aseara am terminat de citit "despre Omul frumos" al lui Dan Puric. Am inchis cartea si am reflectat. Este o carte care a trezit in mine multe sentimente. Pe langa faptul ca este savuroasa ca si scriere pentru ca autorul are un dar aparte de a povesti, are si foarte multe semnificatii. Impletind propria experienta cu unele cugetari filosofice chiar, Dan Puric te pune in fata unor adevaruri pe care eu personal le intuiam, erau acolo, in sufletul meu, neexprimate. Dar el reuseste sa spuna lucrurilor pe nume, te rascoleste si te trezeste parca.

Cartea "despre Omul Frumos" m-a facut sa ma gandesc la propriile experiente. De exemplu, de curand am participat la un concurs literar. Nu am mare talent la scris, nu am pretentii artistice in aceasta directie iar faptul ca nu am castigat nu a fost o surpiza :)). Mai mult a fost o placere de a scrie pentru mine. Insa ceea ce m-a frapat a fost povestirea ce a castigat premium intai. O povestire brutala, in cuvinte grosolane ducand la nevoile primare ale omului....nu as vrea si nu voi reproduce..Si atunci m-am intrebat: dar asta este literatura in ziua de azi? Asta este apreciat de critici ca fiind literatura buna? Pentru ca juriul era destul de reputat.  Si totusi nu am vrut sa admit ca acel gen de literatura este..de apreciat. Si iata ca Dan Puric mi-a confirmat ceea ce credeam...
""In numele democratiei artistice, deci in numele unei ilegitimitati, prostul gust si-a castigat dreptul de exprimare. (...) Artistul de astazi este incurajat sa vorbeasca urat, folosind uratul intr-o lume care parca doreste sa se urateasca de la o zi la alta. Si te intrebi de ce acesti tineri  artisti de astazi au un fel de placere inexplicabila de a vedea uratul si numai uratul din propria tara si din propriul suflet, de a povesti urat  si numai urat despre propriul neam, nelasand loc, nici macar o secunda, ca sa se intrezareasca frumosul. Ei care n-au patimit nimic in numele acestui neam, ei, care n-au cunoscut tortura de a fi roman sub comunism! De ce? "

Si apoi m-am bucurat. Si m-am bucurat si cand am primit o alta confirmare. Ca poporul roman are o intelepciune simpla dar adanca ce a fost transmisa din cele mai vechi timpuri in cea mai frumoasa forma, nepieritoare, basmul. 
"Exista in Praslea cel voinic si merele de aur neputinta firii, cum ar spune Constantin Noica, de a pazi merele de aur. Fiindca zmeul ii aducea eroului pe-ndelete somnul adanc, adica somnul fiintei. Si atunci, ca sa nu cada in acest somn, Praslea isi pune sub barbie niste tepuse. Aceste tepuse il tin pe Praslea trezviu. Si astfel intelegem ca tepusa pe care trebuie sa si-o puna poporul roman ca sa nu-si adoarma fiinta este memoria, este rugaciunea. este credinta."

Ei bine, pot sa vorbesc muult despre cartea aceasta. E o carte mai profunda decat pare la suprafata si va invit cu drag sa o cititi. V-am spus ca e si amuzanta?  V-o recomand :)