vineri, 31 mai 2013

Din nou despre vise



Sunt o persoana care viseaza mult. Cred ca aici seman cu tatal meu. Drama tatalui meu este ca nimeni nu a crezut in visele lui sau poate el nu a reusit sa ii convinga pe ceilalti sa creada in ele.  Mereu, cand merg acasa si  stau cu el de vorba ma regasesc in el, in elanurile lui si nu pot sa nu observ cu regret aripile sale frante.
Ceea ce am apreciat cel mai mult la parintii mei a fost ca ne-au lasat (pe mine si pe sora mea) sa ne urmam propriul drum in viata, sa facem ceea ce ne dorim. Desi modesti ne-au oferit o copilarie frumoasa, ne-au dat o educatie si cel mai important ne-au incurajat sa ne facem propriul drum, sa luam propriile decizii si sa ne bazam in primul rand pe propriile forte. Este educatia pe care si eu as vrea sa o dau copiilor mei.
Acum, ca Dumnezeu ne-a ajutat cu apartamentul si avem locusorul nostru, visele mele se indreapta catre alte “culmi”. Incep sa ma gandesc din ce in ce mai mult la ceea ce fac si mai ales la ceea ce  imi doresc sa fac in continuare.  Cineva apropiat, cand i-am spus ca imi doresc ca jobul meu sa fie ceva ce chiar imi place sa fac, m-a contrazis si mi-a spus ca nu intoteauna facem ceea ce ne place iar serviciul nu trebuie neaparat sa ne si placa.
Eu totusi refuz sa cred asta. Dimpotriva, ar trebui ca jobul sa ne ofere satisfactii nu doar materiale ci si confortul de a face ceva placut, sa fie ceva ce facem cu pasiune. Si catre acest scop incep sa ma indrept acum, macar cu visele.  
Ma cunosc, nu sunt o persoana care sa se multumeasca cu starea de fapt si sa se incalzeasca cu vise. Pentru mine visele sunt primul pas in realizarea unui lucru. Mi-e teama ca daca nu voi face pasi fermi catre indeplinirea dorintei mele voi fi trista si  voi avea ca si tatal meu aripile frante.
De fapt prin postarea aceasta cred ca incerc sa ma incurajez pe mine insami sa fac pasii catre ceea ce vreau sa incep. Si la fel de bine stiu ca voi incerca sa caut aprobarea cuiva, dar mai ales a lui S, care sa imi spuna ca este ok visul meu, sa imi spuna sa continui, ca este o idée buna, desi ar trebui ca motivatia mea sa fie strict din interiorul meu. 
Voi cum gestionati visele ?

marți, 28 mai 2013

Intrebare

Vin si eu cu o intrebare al carei raspuns tot il caut, sau il stiu si il evit:

De ce ar da cineva asta:
                                                               Sursa

Pentru asta:
                                                       Sursa: Google

Are cineva idee?

Desigur, va urma o postare pe aceasta tema....

duminică, 19 mai 2013

Din coltisorul cu idei

E adjudecat! Coltisorul de pe terasa a devenit cartierul general al casei. Cel putin acum cat este vreme buna, totul se intampla afara: cafeaua, micul dejun si chiar navigatul pe internet. Soarele nu ne prea deranjeaza (apartamentul este Nord-Est). Asta e un dezavantaj dar si un avantaj pt ca in zilele calduroase din ultima vreme am avut pe terasa un refugiu de invidiat. Asa arata acum terasa noastra:
Cocotata intr-un scaun (acum, confortabil) ma uitam peste pozele incarcate in ultima vreme si mi-am adus aminte de o frumoasa zi de 1 Mai la Muntele Rosu. Eu si S am scos mascota la aer curat:
Ei bine, magarusul din imagine este in familia noastra de 2 ani deja. L-a primit S de la prieteni in gluma, si la un moment dat a fost tinta unei provocari. Ne pregateam anul trecut sa mergem in concediu in Maramures si Apuseni iar o prietena, ne-a spus: ce-ar fi sa luati cu voi si magarul? La care lui S doar atat i-a trebuit. Magarusul a devenit mascota calatoriilor noastre si are poze peste tot: in varf de munte, in pesteri, la muzee, prin piete, cafenele si chiar in sala Marii Uniri. Desigur atrage multa lume pe unde mergem si mai ales copilasi dar noi ne bucuram de atentie, glumim cu oamenii si inveselim lumea cu ideea noastra. Este maare deschizator de conversatii :).

Mai bine va las sa va faceti propria impresie:

In Pestera Ursilor..

Sala Marii Uniri...

Alba Iulia...

La fan..

Manastirea Barsana..

Si cum sa nu fie un concediu reusit? Desigur, la sfarsit cand am descarcat pozele am observat ca magarusul are mai multe poze ca mine, ce e drept cred ca e si mai fotogenic.

Am avut o ezitare sa scot pozele acestea din arhiva si sa le pun aici dar pana la urma imi dau seama ca tin de modul nostru de viata, de a ne bucura de lucrurile mici si de a face din lucruri marunte si banale, motiv de veselie. In rest, suntem oameni normali :)
Sper ca macar v-am facut sa zambiti cu pozele mele.

O Duminica frumoasa sa aveti!

sâmbătă, 11 mai 2013

Dumnezeu ne-a dat ochi sa privim in jur si minte sa intelegem

Avem prejudecati. Vrem nu vrem, punem etichete fara sa cunoastem, fara sa fi incercat macar sa cunoastem.


Acum cateva luni (era iarna) au intrat in agentia noastra un batran cu un baiat la vreo 11-12 ani, aratand foarte saracacios. Ca sa intelegeti contextul, sediul nostru este in centrul capitalei si intra multi cersetori, tiganusi etc, multi purtandu-se chiar urat daca nu le dam bani. Ceea ce poate fi destul de agasant si descurajant.
La prima impresie, noi din agentie, am crezut ca cei doi venisera se cerseasca. Erau murdarei, imbracati prost si primul instinct a fost nici sa nu ascultam ce au de zis iar un coleg chiar s-a ridicat sa ii pofteasca afara.  La care, intamplator, am auzit ce  vroiau de fapt. Vroiau sa le incarcam telefonul. Batranul vorbea incet, umil. Era iarna afara, frig. Ne-a spus ca asteapta afara, ca ii e rusine sa stea inauntru. Pur si simplu ne-adezarmat. Acest om sarac, umil nu vroia de la noi nimic, decat sa ii incarcam telefonul.
Desigur, i-am luat telefonul si l-am incarcat iar el s-a intors peste cateva ore si a venit sa-l ia multumindu-ne. Iar nu a cerut nimic.
Povestea cu incarcatul telefonului s-a mai repetat de cateva ori. Vine ori singur, ori cu baiatul. Noi il primim de fiecare data. De fiecare data vorbeste frumos, nu vrea sa stea inauntru, ba chiar se sfieste sa intre si trebuie sa iesim una din noi sa i-l dam cand il vedem la usa (avem usa si geamuri de sticla mari, se vede tot afara). Ne-am obisnuit cu el. Nu vine des, o data la cateva saptamani. I-am  mai noi cate o ciocolata pentru baiat si mereu a primit bucuros.
Acum, imediat ce ne-am intors din vacanta de Paste, batranul a revenit. A vrut doar sa ne ureze "Hristos a inviat!" si mi-a spus ca nu are pe nimeni prin Bucuresti si a vrut sa spuna si el cuiva. M-a induiosat foarte mult si primul lucru care mi-a venit in gand a fost sa ii ofer ceva, sa fie si pentru el Pastele. I-am luat un cozonac si ceva fructe si cum l-am vazut, a doua zi, i le-am oferit. Mi-a urat viata lunga si am vazut ca s-a bucurat, i-am spus sa mai treaca pe la noi, apoi s-a indepartat incet si discret, asa cum a venit. Mai trece uneori prin fata agentiei iar zilele trecute ne-a facut din mana.
Nu stiu care este povestea lui. Sunt sigura ca este una trista. Am ales sa scriu despre el (nici macar nu stiu cum il cheama) pentru ca desi este un om sarac, se vede de la tara, are o modestie, sfiala si demnitate pe care rar le intalnesti. Ma bucur ca il cunosc, si ma bucur ca sunt o persoana pe care el o cunoaste in acest oras mare.
Rar privim cu atentie in jur si cand o facem, punem etichete. Dar Dumnezeu ne-a dat ochi sa privim si minte sa intelegem. Daca am face asta, ar fi o lume mai buna.

Zile frumoase sa aveti!

joi, 9 mai 2013

Coltisorul de relaxare

In toata casa trebuie sa se gaseasca un locusor anume pentru relaxare. Fie ca bei o cafea, fie ca citesti o carte sau crosetezi ceva, trebuie sa existe acel coltisor al tau unde ideile sa se adune, sa se joace si sa se destinda.
Ei bine, pentru ca a venit vara si pentru prin casa multe mai trebuie facute, am amenajat pe terasa acest "cartier general" al relaxarii.
Reteta: se smotruieste bine terasa, se iau doua scaune de lemn, o masuta si musai o floricica et voila:

...a se vedea in plan indepartat o simpatica turma de mioare ce au vrut sa imi reaminteasca de serile molcome de la tara...

Atat de bine a prins locusorul meu de odihna incat la ceas de seara a poftit un musafir si nu s-a mai dat plecat pana dimineata. A se vedea in plan mai putin indepartat un pasnic porumbel:
Am inteles ca porumbeii seara sunt putin dezorientati sau obosesc, nu stiu, cert este ca personajul din figura de mai sus nu s-a dat plecat nici dupa ce m-am asezat pe scaun langa el. Se uita curios la mine iar apoi baga din nou capul intre pene. Iar de dimineata a plecat. Sper ca i-a placut la noi!


Acestea fiind zise, va doresc zile frumoase, calde, racoroase, cum vreti voi! si pentru ca numai maine nu-i  poimaine... un week-end RELAXANT !!!