sâmbătă, 22 iunie 2013

Postare fara titlu....pentru ca niciun titlu nu poate sa exprime un sentiment....

 Este inceput de vara si gandul imi fuge la vacantele pe care le petreceam copil fiind, vara de vara la bunici.
Am scris de mult o mica povestioara despre bunica, pe care v-o redau mai jos. Pentru mine bunica are un loc foarte special in inima mea:

A fost odată ca niciodată un sat… Un sat mic, la capăt de lume, departe … În sat, o căsuţă albastră cu poartă mare, de lemn innegrit de vreme. În faţa porţii o bunică. O bunică marunţică, cu mâinile aspre dar cu mangâierea blândă.  Pe cine aştepţi, bunico, bunicuţo? Cine nu mai vine?  “Nepoata, nepoţica mea…”. Timpul trece, incă o iarnă , încă o vară şi nepoata nu mai vine…
A fost odată ca niciodată un sat… În sat o casuţă şi în curte o nepoată. O copilă bălaie, cuminte, cu ochi mari si visători.  Zburdă copila prin curte, prin gradină, prin timp, prin vreme…  Unde s-a dus nepoţica? A cules în suflet soarele amiezilor de vară, mângâierea spicelor de grâu, ciripitul vrabiilor dupa ploaie, mirosul fânului proaspat cosit şi le-a închis in suflet ca să le poarte prin străini.
Dar comorile cele mai de preţ sunt învaţaturile tale bunico, si dragostea de Dumnezeu ce ai semanat-o în mine şi în conştiinţa mea, comori pe care nimeni nu mi le va lua vreodată.
Dumnezeu să ne ajute să ne revedem curând!

Mai jos este o imagine care mie imi frange inima: bunicii mei, in poarta, urmarindu-ne cu privirea in vreme ce ne indepartam... Si raman singuri....ei cu batranetea si o parte din sufletul meu ce nu se desparte de ei niciodata.



Zile frumoase se aveti!

10 comentarii:

  1. ...cat de frumos Ingrid...bunicii sunt niste daruri minunate pentru orice copil, orice copilarie, orice adult:). Bunicii sunt acei oameni care nu sunt acolo decat ca sa ofere, tacuti, discreti, niciodata nu vor nimic, decat sa dea :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa este, Anca..Sa ii iubim si sa le aratam ca ii iubim, cat ii avem...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-au dat lacrimile cu gandul la o bunica care inca ma mai asteapta si pe mine...si ajung atat de rar la ea pentru ca e atat de departe si eu atat de comoda...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A propos despre ce imi scriai, referitor la obiceiul de a trimite vederi... cred ca s-ar bucura sa primeasca ceva prin Posta... :)

      Ștergere
  4. Si mie mi-au dat lacrimile, pentru ca seamana atat de mult cu ce simt eu fata de bunici, cu amintirile copilariei mele, cu asteptarea lor....Eu nu mai am buncii toti, doar o bunica, singura de 29 de ani, la care mergem destul de rar, dar pentru care dragostea fata de ea nu o simtim rar deloc...

    Sa iti tie Dumnezeu bunicii sanatosi ca parca numai la ei, vedem ca timpul mai are inca rabdare, ca mai exista omenie, caldura, sfat bun si rugaciune.

    RăspundețiȘtergere
  5. Aceeasi imagine cu bunicii facandu-ne cu mana si plangand la plecare, am revazut-o si eu acum. Sa fie sanatosi si sa aiba o viata lunga alaturi de nepoata lor care ii iubeste.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ferice de cei care ii mai au alaturi... ai mei mai salasluiesc doar in suflet si amintiri...

    RăspundețiȘtergere
  7. Duios, Ingrid, şi plin de dragoste ai scris!
    Şi bunica mea stătea cândva în poarta unei case mici, albastre...
    Acum nădăjduiesc că şade dincolo de porţile Cerului...şi mi-e tare dor de ea!

    RăspundețiȘtergere
  8. Tare sensibil ai scris!Probabil ţi-e dor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi este, foarte dor! Si abia in septembrie ii voi revedea, daca ne tine Dumnezeu sanatosi pana atunci..

      Ștergere